Sonet CLXXII - Vasile Voiculescu
Adăugat de: ALapis

Să n-asculţi ponegrirea, nici cleveţiri mulţime
Cu care azi ne-mproaşcă prietenii de ieri;
Iubirea ni-i sfinţită de marea-i înălţime,
Ne urcă la lumina eterneloe dureri.
Acolo, sus, păcatul n-ajunge nici ca gând,
Şi viţiul nu suie nici în închipuire;
E ca un iad în ceruri unde se-ntorc, plângând,
Râvnirile nebune ce n-au jos împlinire;
Îngheaţă-mbrăţîşate gigante disperări,
Amoruri fulgerate de trgica trufie,
Neîmpăcate arderi, spre-aiurea încordări,
Ce-au ispitit neantul cu îndărătnicie.
Din lumea lor purcede şi dragostea-mi, iubite,
De-aceea-i fără saţiu şi fără de limite.

(Noaptea vineri spre sâmbătă,
5 februarie 1955)



vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.