Tristă minune - Vasile Voiculescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Încă puţin, şi triste minuni s-or împlini,
Curînd suava carne va fi iar albă piatră,
Din cerul frunţii, ochii polar vor asfinţi,
Dar pân-atunci ţin calde tiparele pe vatră.

Am tescuit din scorburi cuibare otrăvite,
Ascunse cu viespare sihastre la un loc,
Şi-au scurs din trunchiul cărnii, prin patimi ascuţite
Răşina unui suflet ce-i gata să ia foc.

E-acolo şi mireasma de floare închegată
Şi seva albă-a multor cereşti singurătăţi,
De-i rînduit să arză, n-o mistui deodată,
Ci toarnă-o pentru negre şi lungi pustietăţi.

Să pot prin obştea nopţii să luminez iubirii
Şi risipit pe lături să nu mă vărs curgînd.
Împlinită, Doamne, -n ceara molatec-a simţirii
Vertebre ţări de cuget, feştilă unui gând.



vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.