Vârstă de fier - Vasile Voiculescu
Adăugat de: Gerra Orivera



Să ieşi pe stradă ţi-e dat,
dar nu fără griji, că-n zile de altădată.
La fieştecare pas, la fiece colţ, te-ntâmpină: timpul.
Ăst timp ce veni peste noi,
întâi ca pustiul Gobi, apoi cu tumultul unei urniri
de ape şi continente,
sălbatic ca o revărsare peste toate
a magmelor din noapte.

Unde, în ce întuneric
ţi s-au ascuns mulţii semeni şi fraţii, surorile,
cu suferinţele lor, te întrebi.
S-aude sumbră o şoaptă adusă de vânt
că, deşi în viaţă încă,
noi suntem o amintire doar, fabulă,
deznodământ aşteptând între veac şi mormânt.

Fericită-i acum numai valea ce are un sfânt!
Un sfânt de la care umanele umbre să-nveţe
cum trebuie între pământ şi tărie să stea.
Un sfânt neclintit care câtă mereu la aceeaşi stea
şi-n spaima de pretutindeni
nu-şi absoarbe în trup aureolă.



vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.