Villon - Vasile Voiculescu
Adăugat de: Gerra Orivera

"Mais ou sont les neiges"

Hoinar vestit, poet la drumul mare,
Ce-ai pus din timp la ciochini,
C-o mână umbli lumii-n buzunare,
Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, hăituit ca lupul pe la stînă,
Târcoale-n târg dulghenilor cu şunci,
Spăşit le-adumeci plin de râvnă, până
Ce-n ele cangea deştelor ţi-arunci.

Soi uliţarnic ce-şi înjură prada,
Chefliu stricat cu visul strălucit,
Ca un tîlhar ascuţi, oţel, balada,
Să ne-o împlânți în piept ca pe-un cuţit.

Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,
Dar înhăitat cu îngerii pierduţi,
Te cuibăreşti prin putrede tractire,
Să plîngi pe neaua anilor trecuţi.

De gât cu zorii pleci la dănţuit,
În glas de liturghie, geamparale...
Ţi-e sufletul un bâlci dezlănţuit
În nava unei vaste catedrale.

Parcă te văd maestru-n furtişaguri,
Edec de han şi-al juzilor vrăjmaş,
Tras din spre lunci ca un guzgan din faguri
Scrâşnind sub biciul asprului armaş.

Risipitor cum n-a fost vistiernic,
Măreţ golan cu aurul în gând,
Tu îţi iubeşti viaţa de nemernic
Şi ştii să mori, drag păduchios, sperând.

Şi-n timp ce-ţi pun în zbilţ cerbicea bravă
Şi se gătesc să te ridice-n furci,
Tu, mai isteţ, furând un vraf de slavă;
Pe scări de rime veacurile urci.

(1942)



vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.