Vis - Vasile Voiculescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Cătăm un țel nedesluşit pe drumul
Din mlaştinile câmpului latin...
Amestecat cu seară şi cu fumul,

Mă afundăm în propriu-mi venin,
Şi nici o fiară nu-mi ieşea în cale
S-o pun blazon poemului de chin,

Nici o răspîntie în vastă jale,
Nici codrul cu-arătări ca în acea
Comedie divină, spaima dragă,

Purtată-n gând, ce-atâta îmi plăcea,
În care rătăcisem ziua-ntreagă
Şi-al cărei caier visul meu torcea.

Trecut, cu mult, de miezul vieţii, încă
Urcăm lăuntric veştedul meu șes
Şi orice piatră îmi părea o stîncă.

Iar eu din toţi s-o duc în spate-ales,
Orice hârtop prăpastie adâncă
Şi iad de unde n-aveam să mai ies.

Cînd, iată-n zumzet de alexandrini
Ce tânăr trist cu ochii de petunii,
Ivit pe dulci coline cu măslini,

Mă cheamă sub prietenia lunii?
Mă aninai de paşii lui senini
Cum, strînşi pe-aripi de albatroși, lăstunii

Trece toamna marea cînd furtuni i-au prins
Şi în ilotul tulbure-al durerii
O blîndă limpezime s-a aprins.

Cum sărută-voi mîinile tăcerii
Ce peste mine simple s-au întins
Boltind deasupra-mi tot azurul verii?

În inima-mi de-atunci-a pus sigiliu,
Cu aurul de vremuri neatins,
Stai tu, izbăvitorule Virgiliu ...



(17 iulie 1943)



vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.