As vrea sa sparg obloanele
sa navaleasca inauntru lumini nemaivazute.
Sa ma urc in carul mare, si sa-l man, fara cai,
Pe carari nestiute.
Sa imbratisez toti copiii de pe pamant.
Sa citesc toate cartile ce-au fost scrise si sunt.
Sa leapad toata frunza ce-am taiat-o cainilor
in ultimii ani
Sa zgariu tot mucegaiul si cotul sa-l simt intre golani.
Sa sparg temperaturile constante cu aburi de sute de grade.
Sa sparg cu pietre inertia din oamenii cumsecade.
Sa usuc cu arsita noua cate lacrimi au curs pan-acum
si sa dau la o parte peretii care ne-ar sta in drum.
vezi mai multe poezii de: Veronica Porumbacu