VIN PLOILE
Dacă mă vor condamna ploile să le mân picăturile,
COPILARIE
Am să mă frâng ca zmeul meu portocaliu
REVERENŢĂ
Ţi-am recitit scrisorile de mii de ori
RULETA ANOTIMPURILOR
Respir un anotimp fără hotare,
Lăsăm ȋn tindă cerul desfăcut,
Ferestrele să ne asculte graiul mut
De-atâta dragoste – beţie fără vin,
Asasinând tăcerea lumii ȋn suspin,
Bat clopotele, tânguindu-te pe tine,
Azi îmi apari în chip de înger în fereastră,
Tu ai furat tăcerea lumii, pentru mine,
Străine hoţ cu mantia albastră,
Mă simt singură…ca o lebădă neagră
Pe frunzele somnului, pline de apă…
Inima mea se ȋneacă pribeagă
Când ramele visului ȋn vârtejuri ȋmi scapă…
Mă doare cerul ce se-agaţă uneori
Cu disperare-n colţuri reci de meteori,
E inutil să-ncerc, doar să-l ating,
Temându-mă că, din iubire, am să-l sting,
Nimeni nu ştie că eu te iubesc…
Doar sufletul meu singur şi mut…
Tu n-ai simţit pleoapa nopţii de lut
Cum ȋmi sperie visul cu râsu-i grotesc ?
Dacă te-am uitat ȋnchis ȋntr-o scoică,
Pe funduri de mare, singur ȋn beznă,
De ce n-ai strigat, Ȋmpărat peste ape,
Să-notăm ȋmpreună cu atolii de gleznă ?