Ordin de zi pe armata artei - Vladimir Maiakovski
Adăugat de: Gerra Orivera

Tîndălească bătrînele boaite.
Tîndăleala le roade.
Pe baricadele inimii, haide,
tovarăşi!
Pe baricade...
Comuniştii nu-şi lasă unghere
şi punţi de retragere.
Futurişti, viitorul vă cere
salturi mai agere!
N-ajung locomotivele, smulge-le
iureş zvîcnind ca din tun.
Dacă în cîntec nu huruie fulgere,
curentul electric la ce mai e bun?
Inima ştiu cum vă bubuie vouă;
gîfîie,
fluieră ca
Locomotivele serie nouă -
R,
Şa,
Şcia.
N-ajung vipuşti colorate,
nici soviete de deputaţi:
ca să pornească armate,
armatelor marşuri le daţi!
Tobe, prin geamuri,
cu căngile trage-le,
pe străzi du pianul,
să sune du-l,
dar să se-audă în huiete agere
tunetul.
Degeaba trudeşti în uzine,
Degeaba-n funingine zaci,
dacă holbezi
la fasturi străine
ochii buimaci.
Zvîrliţi vechiturile proaste.
Adevăruri-gunoaie-s cu lăzile.
Pieţele - sînt palatele noastre.
Peneluri - străzile.
Filele vremii
desfăcînd din peceţi,
tu revoluţiei glorie adă...
Futurişti, toboşari şi poeţi,
ieşiţi în stradă!

1918



vezi mai multe poezii de: Vladimir Maiakovski




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.