Zăpada - Alexandru Ciocioi
Poezie adăugată de: Alexandru Ciocioi

    joi, 22 septembrie 2016

Zăpada

Am uitat să vă spun ....
Zăpada prin care mergem cânta a departe.
Fiecare pas era un golf de singurătate în care fuga era o stăpână naivă şi puternică şi totuşi ... mă opresc. Nu mai ştiu a merge! Am început să-mi respir vorbele spuse şi nespuse. Nu mai ştiu a ţipa! Ochi de pretutindeni mă fixează la stâlpul tăcerii. Mi-e frică? Toate amurgurile mi-au căzut peste mâini şi încep să scriu cu un apus împovărat de ger.
Atâta timp cât mai pot să-mi zgîrii somnul până la sângerare, atâta timp cât se mai poate iubi, nu-s încă mort, sunt numai bolnav de neîntoarcere. N-am să mă pot întoarce niciodată să văd de unde izvorăşte râsul pe care mi l-ai furat şi care te îmbată şi te joacă până la uitare. Numai copacilor le e dat să trăiască aşa, unul lângă altul, niciodată doi. Rugăciunea mea, dezbrăcată de cuvinte, stă zăludă pe frunte şi cântă mut a îngenunchere şi nici măcar frunzele nu sunt frunze, sunt doar umbrele lor uitate dincolo de o seară aburită de cafea.
Nu mă mai pot întoarce nici să-mi văd umbra!
E rău, e bine, cine să mai ştie ... Aceeaşi palmă de pământ te poate hrăni sau te poate ascunde. Cine mai poate şti dacă timpul mai poate să se înalţe până la inima visului.
Mi-e frică şi merg înspre frică, conştient că drumul e zadarnic, că la capătul lui voi găsi un alt început pe care am să mă duc cu mâinile întinse, ca orbul.
Zăpada prin care mergeam, cânta a departe.
Mult prea departe ca trupul învins, să poată arde peste zăpezi, peste piatră, acolo unde sunt furat de respiraţia vremii.



vezi mai multe poezii de: Alexandru Ciocioi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.