Zidire
Am uitat să vă spun ...
În carnea femeii, niciodată ştiută de-a valma, sălăşluiesc imperfecţiunile timpului străjuite de flori, nesfârşite culori şi multe, foarte multe comori, a căror taine benchetuiesc pe acoperişul lumii.
Nu-s ploile de vină că mângâierea lor nu a ştiut cum să bătucească foamea din labirintul cărnii, foame prorocită în câte un colţ de trup pe care îl întâlnim în fiecare piatră din zidul ce ne desparte , pe care îl întâlnim cerşind pe la porţile îngerilor.
Migrările dintr-o inimă în alta, sunt pavate cu tăceri luminoase pe fruntea cărora tronează cifra Doi , cu un dar drept temelie.
Migrările sunt străzile dinlăuntru ce vor să strige liber spre un cer opus nouă, dar atât de aprope încât vorbele nu mai pot să ne arunce din matca acestui mare şi crucial Doi.
După sângele de rămas-bun al copilăriei, carnea femeii devine izvor de troiţe, vâslă dăruită de Dumnezeu pentru a ne zidi, zâmbind, în rotunda cetate de Viu.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Ciocioi