”Aici sunt dragoni”! - Nicu Hăloiu
Poezie adăugată de: nicu hăloiu

    joi, 13 februarie 2020

”Nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor,
ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se,
să vă sfâșie pe voi.” (Matei, 7, 6)
”Aici sunt dragoni”!

Să nu arăți nimănui colțul tău de Paradis,
Pe care-l poți găsi ascuns oriunde-n drumul vieții tale,
Că-l vor confisca apoi haite întregi de bufoni,
De te-or întreba vreodată spune-le că-i interzis,
Înaintea nimănui nu arunca mărgăritare,
Iar pe-a lumii tale hartă scrie ”aici sunt dragoni”!

De vrei să te ascunzi de lume du-te-n lumea ta de vis
Și pune-ți în gând dorințe că toate se vor împlini,
Dar să nu uiți niciodată că poți oricând să te ridici
Să păstrezi doar pentru tine acest mirific Paradis,
De te-or întreba vreodată, să nu spui cumva că știi,
Ci să spui, ”veniți degeaba, că numai tigri sunt aici”!

Așa este Asinor, planeta noastră, Tanis,
Acea lume minunată de pe care am venit,
Unde-n nopțile albastre strălucesc cioburi de lună,
Ea așteaptă să ne-ntoarcem ca un tainic Paradis,
Să fim ca florile-n livezi în primăveri fără sfârșit,
Să petrecem veșnicia visând acolo, împreună!



vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.