”Îndrăzniți, că Eu am biruit”! - Nicu Hăloiu
Poezie adăugată de: nicu hăloiu

    luni, 05 octombrie 2020

”Îndrăzniți, că Eu am biruit”!
...
De vezi cum oamenii se zbat în lumea asta să parvină,
Cu dânșii nu te-amesteca, să nu rămâi fără lumină,
Dacă pe scena astei lumi, fiece om este-un actor,
Tu nu intra sub reflectoare, rămâi simplu spectator!
...
Lasă lumea cu-ale sale, cu griji multe și mărunte,
Cu lumea nu te-amesteca, să nu-nceapă să te-nfrunte,
Tu vei simți de multe ori cum vorbele lumii te dor,
Că deși ești printre oameni, tu nu ești din lumea lor!
...
În lumea-n care te-ai născut, ai o soartă și un nume,
Ca o mare-nvolburată este destinul tău în lume,
Nu-i da trupului prea multe, chiar de vei simți că cere,
Că trupul de-l ai în lume e-al lumii și-n lume piere!
...
Nu râvni lauda lumii, că n-are nicio valoare,
Tu mergi privind doar înainte, nu te rătăci de cale,
Fii brav în mersul tău prin lume, neînfricat și curajos
Și milostiv cu cei din jur, cum te-a învățat Hristos!
...
Și oricât ți-ar fi de greu, oriunde-n lume te vei duce,
Nu uita că pentru tine, a murit Hristos pe cruce,
Rabdă-n lume suferința printre lacrimi și suspine
Dar lumii nu cere milă, că n-are milă pentru tine!
..
Dacă ești rănit de oameni și simți cum rănile te dor,
Iartă-i că nu știu ce fac și tu nu ești din lumea lor
Mai amintește-ți că nu ești trupul acesta pieritor,
Ci un suflet de la Domnul, făcut a fi nemuritor!
...
Iar atunci când pentru tine, simți că totul s-a sfârșit,
Amintește-ți ce-a spus El: ”îndrăzniți, că Eu am biruit”!



vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.