Iarăși murind… învăț să mai iubesc
această teamă de negură din pleoape
în care mă afund și zămislesc
iubirile pierdute în departe.
Nu se-ntrupează decât amintirea –
visuri romanțate uitate-n scrisori –,
în templul iubirii e acum golirea,
precum coaja cerului spartă de-ursitori.
Iată, vei știi că te-aștept cu gândul sacru:
o minune e și lacrima dă roadă,
și în livadă e atât de lucru
cât pentru o viață patima să ardă.
vezi mai multe poezii de: Gavriil Stiharul
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
"Stradă"... scuzaţi graba.
pavalachepaul
sâmbătă, 07 noiembrie 2015
Stau şi mă gândesc... de câte ori moare un om? Apoi, trebuie să mori să poţi învăţa a iubi? Da, a murit Domnul Hristos dar, a fost Dumnezeu şi a înviat căci, NU poate muri cu adevărat niciodată. În schimb, omul decedat, rămâne decedat... nu mai poate invia a treia zi să înveţe a iubi. Deci, învăţăm a iubi citind Sfânta Scriptură nu... murind în... strabă sau... discotecă. Cine a dat dreptate Patriarhului care a zis... la biserică, nu la... discotecă; i-a dat dreptate careva sau... i-au cerut dimisia... pentru aceste cuvinte?
pavalachepaul
sâmbătă, 07 noiembrie 2015
Frumoase versuri!...cât pentr-o viața patima să ardă...
Gabriela Mimi Boroianu
sâmbătă, 07 noiembrie 2015