Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parcă văd cum plecai pe nisip - strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.
Nu mai știu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp și nimenea
nu-mi răspundea,
până când, într-o noapte, a răspuns pentru tine zăpada.
Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
că-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul
grădinii aceleia,
că volutele sânilor tăi nu erau decât umbletul
lunii prin apă,
surprins de un tânăr.
Dar vara de câte ori trece și tremură-n zare,
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roșu,
văd iarăși nisipul acela, văd iarăși cum pleci-
și strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.
vezi mai multe poezii de: A. E. Baconsky
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.