Acesta e Crăciunul - danab
Poezie adăugată de: danab

    joi, 17 decembrie 2020

La colţ de stradă, un copil priveşte
cu ochi senini, spre toţi acei ce trec
pe lângă el! Şi vântul viscoleşte
cu fulgii mari, ce-n joacă se întrec.

Stă trist sărmanul! Haina lui cea lungă,
A căpătat-o într-o zi cu soare...
Era pomană! Şi-a primit şi-o pungă,
Cu dulciuri multe, apă şi mâncare.

Pantofii rupţi, cu talpa-i peticită,
Fiind prea mari, erau cam greu la mers
printr-o zăpadă prea curând, sosită
în micul şi săracu-i univers!

Iar ochii lui, aşa ca două stele
ce strălucesc în nopţile târzii,
Priveau spre-acei ce cărau plase grele
cu pâine şi mâncare.. jucării,

Fără de grijă în a lor, umblare,
Ce fericiţi atunci, păreau a fi...
Venea Crăciunul! Sfântă Sărbătoare
cu brazi şi beculeţe mii şi mii...

Privind la ei, sărmanul se întreabă:
-"Cum de nu-l vede oare, nimenea"?
Ar merge pentr-o pâine iar, la treabă,
Şi ar munci o zi de l-ar lua,

Vreun călător, ce trece-asa în grabă...
Dar nimeni nu îi spune un cuvânt,
Şi nu se-aşează lângă el să-i vadă
trupul înfrigurat, bătut de vânt!

Se lasă noaptea peste-a străzii, strună,
Colindători se-aud cântând la geam.
Dar el, necazul, la cine să-l spună
că-i singur, singurel de-acum un an!

Nu are mamă... Şi nu are tată!
Doar câinele Grivei, i-a mai rămas,
Şi-o haină lungă, şi prea mult purtată,
Demult primită la un parastas.

Şi obosit de-a gerului, asprire,
Flămând fiind, adoarme în zăpadă.
În visul lui, el vede cu uimire
că-l cheamă iar, măicuţă lui cea dragă,

La bunătăţile puse pe masă,
La jucării, ce-n zare strălucesc!
Se vede parcă în micuţa-i casă
gătită ca şi un palat regesc!

Ce zâmbet minunat are măicuţa...
Ce bine-ar fi să fie-n viaţă, iar!
Dar a plecat la Cer.. lăsând căsuţa,
Şi-n inima lui, un etern amar!

Iar lacrima-i fierbinte îl trezeşte...
În jurul lui e frig! Măicuţa.. nu-i!
Însă Grivei, la faţa lui, priveşte
parcă i-ar spune:- "Nu eşti al nimănui"!

Doar el îi intelege-acum, durerea...
Prietenul lui drag de-atâta vreme!
Ce mult ar vrea să simtă mângâierea,
Măicuţa-n casă, iarăşi să îl cheme...

Flămând şi trist, cu roua caldă-n gene,
Adoarme iar, gândind c-o va visa...
Şi-i iar Crăciun! Dar nimeni n-o să-l cheme
să-i dea iubirea! Să-i dea pâinea sa!

* * * * *

Şi-i iar Crăciun! Voi oameni ce în grabă
treceţi pe lângă cei neînsemnaţi...
Opriţi-vă! Isus, astăzi vă-ntreabă:
"Cu cei săraci, orfani, cum vă purtaţi?

Atât de mulţi aşteaptă mângâierea,
Atât de mulţi îşi plâng necazul lor,
Îşi plâng în pumni şi foamea şi durerea,
Şi nimeni nu le vine-n ajutor!"

Crăciunul, nu-i mâncare, băutură...
E Sărbătoarea Pruncului de Sus!
Priviţi în jurul vostru fără ură,
Şi aduceţi în casă pe Isus!

Pe-acei care n-au mamă şi nici tată,
Pe-acei care v-aşteaptă s-aveţi milă...
Chiar de-i murdară haina ce o poartă,
Nu-i mai priviţi de sus, aşa, cu silă!

Aduceţi-i în casă, la căldură,
Cu haine bune-i îmbrăcaţi, apoi,
Din pâinea voastră, daţi o-mbucătură...
Iar Dumnezeu se v-a-ngriji de voi!

Acesta e Crăciunul! Când orfanii
fără speranţă, bani în buzunar,
La masa ta se bucură, sărmanii,
C-ai dăruit ce ai primit în dar!

Acesta e Crăciunul! Când Iubirea,
Acoperă săracii trişti şi goi...
În ceruri, vă aşteaptă răsplătirea,
Deplina bucurie pentru voi!


17-12-2020



vezi mai multe poezii de: danab




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.