Când ți-am atins cu zâmbetu-mi privirea,
A strălucit și-a vrut să mi-l închidă
În închisoarea inimii, avidă
Să îl confrunte-acolo cu iubirea.
S-au înțeles, n-au vrut să se despartă,
Iar trupul tău mi s-a lipit de buze
Ce nu puteau atingeri să-i refuze,
Căci le părea o operă de artă.
Ți-a devenit privirea iubitoare
Și mi-ai zâmbit prin ochii tăi când, toată,
Mi te-ai închis în suflet dintr-odată,
Fiind, în mine, dulcea alinare.
Iubirea mea, iubirea ta, sunt una,
Iar zâmbetul ce mi-ai închis atunci
Apare în privirea ce-mi arunci
Doar mie-acum, doar mie-ntotdeauna.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.