Adevăratele comori - Andrei Ș. L. Evelin
Poezie adăugată de: Evelin

    duminică, 01 martie 2020

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!



vezi mai multe poezii de: Evelin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.