Abia de privirăm în ochi – fără ezitare,
Abia glasul nostru până la urlet e înălțat,
Că îndată gâtlejul ni l-a și înșfăcat
Mănușa de fier, a legii necruțătoare.
Dintr-un sobru sobor ai ieșit
La al piețelor strigăt, chițcăit...
– Libertatea! – Minunata Doamnă
A marchizilor și cnejilor ruși: – Bun venit!
Pieire din cauza femeii. Iată semnul
Din palma ta, tinere.
Văile ochilor. Roagă-te! Păzește-te! În noapte
Dușmanu-i fără-ațipire.
Versurilor mele, scrise atât de devreme,
Încât nici să știu că aș fi – poet,
Ce erupseră ca stropii din havuz și steme,
Ca scânteile din rachetele-n foc desuet,
Astfel de jocuri îmi plac,
Unde toți sunt trufași în ghearele urii.
Când de dușmani tigrii să-mi fie
Și vulturii!
Clopote, noaptea, la băi,
Lupi scânteind prin brădete,
Poze cu munți și femei
Puse-n sipeturi secrete.
Era o sfântă fără sfânt,
Fără credință, fără casă,
Avea doar inimă și gând
Și-o fustă verde, de mătasă,
Ardea o lumânare așezată
Pe-o altă lumânare ce ardea
Și-n alba luminare ca de vată
M-am așezat, tot alb, deasupra mea.
Triptic oniric
I
Cusătoresele subțiri
Așteaptă goale prin dantele
Taxiuri lirice cu miri
La geamurile paralele.