Tata prinde sus, la grindă,
firicel de busuioc.
Sora prinde la oglindă
firicel de busuioc.
Viața ca o clipă. Clipa ca un dor.
Bate din aripă înger păzitor.
Șuieră o coasă, fulgeră o stea.
Chiar aici, în casă, lângă tâmpla mea.
Eu tresar, eu mai tresar:
bate ora, bate clipa.
Un Luceafăr solitar
și un huhurez ce țipă.
Rezemat în cot, pe-o rană
tolănește Buda-n templu:
cap de aur, trup de aur.
Artă moartă, te contemplu!
Eu mă grăbesc, tu te grăbești, el se grăbește.
Îmbătrânesc, îmbătrânești, îmbătrânește.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste,
simplă de tot,
Un pic de bunătate, oameni buni,
un picușor ușor-ușor de bunătate.
E bunătatea
ăstei lumi
Nimic nu vrea să fie
altfel decât este
Lucian Blaga.
Blând se luminează.
În mici bătălii
(ploi de scurtă durată)
viața mi-o risipii
toată.
Din veac trecut, din strămoșești țărâne,
din zbor fulgerător de meteor,
spre zi de astăzi și spre zi de mâine
răzbate glas adânc răscolitor:
El era copil, poetul,
și, copil, schimba la piață
cartea cea de poezie
pe o mână de verdeață;