În lumea noastră, și așa nebună,
Delirul e, oricum, un fapt de groază,
Cu-atât mai mult, când prostul delirează
Și-n tărtăcuța lui luesul sună.
Nu mai e nevoie de cuvinte astăzi
Când biblioteca a căzut pe foc,
Ia-ți calabalîcul că va fi incendiu,
Caută-ți o casă, caută-ți un loc.
Lumina acestei înfrângeri
îi cheama pe-nvinși să mai vadă
c-aici au fost cai pentru îngeri
și urmele lor pe zăpadă.
Nu-ți este jenă și nu-ți este greu
să-mi judeci inima ca o străină?
Da, dacă ma compari cu Dumnezeu,
îngenunchez umil și sunt de vină.
Unde-i trandafirul nostru?
Prieteni dragi!
Se ofilește bietul,
Copilul zorilor!...
Și iată trenul trece, și ultimul vagon
își leapădă pe orizont lumina,
și în noroiul lumii, putred și monoton,
se recompune blândă, cât mieii, Karenina.
Un bumerang a fost cam ciung;
Și totuși el era cam lung.
Bumerangul a zburat amoc,
Dar nu s-a mai întors de loc,
Te iubesc atât de mult!
Nu aș ezita o clipă
Să-ți dau din soba mea, cu ziglă,
O țiglă.
Un măscărici de primă mână
Mergea pe drum cam într-o rână.
Pasanții îl vedeau mergând,
La el toți ochii lor holbând!
A fost odată o tabacheră care
Sculptată-a fost de Frederic cel mare
Din lemn de nuc, și tare satisfăcut
Era-mpăratul de lucrul lui făcut.