Ai intrat în tinda marei catedrale
s-asculți orga,
cu țevi de vînt,
furtunoasă cîntînd.
Pe lîngă Bastionul Croitorilor,
pe strada unde stau alături biserica reformată
și alte case cu ogive medievale,
o întîmplare se repetă, ciudată,
Această mare e acoperită de adolescenți
care învață mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu brațul, de curenți,
mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare.
Când voi fi liniștit, voi scrie un vers
În care veți vedea că sunt părăsit -
Voind să descifrez ceea ce era șters,
Aproape, nu mai știu ce-am voit...
Asemeni unui zeu mi se pare
acel bărbat care stă în fața ta
și care se apleacă vocea ta dulce
s-o asculte
În jurul meu se-ntinde un câmp de flori cochete
Sunt flori albastre, roze, flori albe, violete,
Ce dorm în raza lunii, atâtea mii de flori,
Iar luna le pălește plăpândele culori...
Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori în seară,
Toamna au roade bogate
Au şi fructe, şi bucate,
Miaunică e o pisică
Mică, mică, mititică,
Cu mustăţile de nea
Şi botic de catifea.
Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame;
În odaia pentru mese
Stau pe patru rânduri dese
Mese mici,
Ca de pitici,