Acatist pentru călăreț - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Doamne, ne lăsăm în mila ta,
dar mai tresărim la cotitură,
vremuri infernale vor urma,
hoții de cârlani mai dau din gură.

Cine-a zis întotdeauna “da”,
spune “nu” acum și naște ură,
Doamne, pe pământ nu ne uita,
într-un grajd uitat de aventură!

Vremea nu e bună sau ni-i rea,
cineva lucrează în natură
contra lui și-a ei și-a ta și-a mea,
cineva în univers murmură.

Doamne, să ne ai în grija ta
și să ne aduci la forma pură,
să cădem în rai, când vom pleca
din această dărăpănătură!

Animalele-au scăpat, păzea!
Ies instincte din îngrăditură.
Hai să bem și ultima cafea,
cu fiola ei de cianură.

Calendar cu-artiști de cinema,
apa dominată de clorură,
spune, spune, moșule, ceva,
spune, spune, caii când se fură.

Doamne, orice replică e grea,
calul e sacrificat pe tură,
dacă nu, va fi furat cumva,
când e noapte și-i fulgerătură.

Nu-i lumină de la nici o stea,
numai noapte, numai lume dură,
câinii latră-n-cer, de parc-ar vrea
ceea ce astronauții vrură.

Vremea bună este vreme rea,
dragostea s-a prefăcut în ură,
nimeni nu se poate vindeca,
dacă-n loc să mângâie, înjură.

Doamne, să ne ai în pacea ta!
Nimenea de nimeni nu se-ndură,
călărețul adormit în șa
se hurducă la nechezătură.

16 iunie 1990, București
(Româniada, 1993-1994 / Trilogia căruntă I)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.