Casă de închiriat - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Ești liberă, de la un punct încolo,
Nu te mai tot feri să mă-ntâlnești,
Ți-ai luat curajul ultim să joci solo
Nici nu mai știu, nici nu mai caut vești.

Ai fost femeia, totuși, cea mai dulce,
Pe care-am fost în stare s-o iubesc,
Bărbat (nebun cu tine să se culce)
Și-n rest, copilăresc și îngeresc.

Tu, singură, nici nu credeai în tine
Și te-am decomplexat, ca să renaști,
Și ești vioara acordată bine,
Și ești Reînvierea mea de Paști.

Și foaie neagră, tristă foaie verde,
Tu ești un drum, dar nu știi care drum
Probabil, blestemată a te pierde
Și damă să nu fii, de larg consum.

Oricum, iubirea mea a-atât de mare
Că, nici venind, n-o poți astâmpăra,
Mă poți bârfi duios la fiecare,
Dar nu poți stinge nebunia mea.

Acolo-n viața cu vânzări de case
Și cu adrese ce se schimbă brusc,
Ai să te stingi în cercuri ticăloase,
Așa precum și eu o să mă usc.

Am priceput din ultima scrisoare
Că ți-a intrat în cap să ai și tu
Familie, cum orice doamnă are,
Copil și soț, numai iubire nu.

Dar ce pot eu să am acum, cu tine?
Suntem niște străini pe niște străzi,
Tu mă eviți și asta nu e bine,
Devii o pradă simplă între prăzi.

Și, după cum te porți, cu-n fel de ură,
Eu nu mă pot purta la rândul meu,
Îți mulțumesc de tinerețea pură
Prin care m-am simțit aproape zeu.

Și-ți mulțumesc de ziua și de noaptea,
În care m-apărai de orice rău,
Dar, nu știu cum, aniversarea-a șaptea
A fost otrava sufletului tău.

Sinucigașe gânduri mă răsfață,
Acum, dacă neantului mă lași,
Că mi te construisem pentr-o viață,
Și nu pentru-un sezon de chiriași.

Și te-aș ruga, iubită neguroasă,
Să înțelegi și disperarea mea,
Că te-am făcut cu grijă, ca pe-o casă,
În care va trăi altcineva.

(Liber să sufăr, 2003)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.