Clopotul reîntregirii - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

Din om în om se-aude un clopot departe,
De dincolo de viaţă, de dincolo de moarte,
Îl duc pe umeri Moţii din Apuseni încoace,
Miroase-a vârf de munte și a ștergar de pace,

Un clopot care poartă un semn divin în sine,
Că știe să vorbească și știe să suspine,
Un clopot ce arată şi morţii, dar şi mirii,
Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii,

Şi dacă merg motoare pe ardere spre astre
Divinul clopot merge pe lacrimi de-ale noastre,
Un relief de lacrimi s-a întocmit sub turlă
Și viscolele vremii pe-acoperișuri urlă,

Când clopotul se zbate la început de iarnă
Istoria din sine pe țară o răstoarnă,
Şi după ce-o clăteşte și limpezeşte, parcă,
O lasă tot sub turlă în clopot să se-ntoarcă,

Din Horia și Cloșca, și din Crişan, din roată,
El a-nvăţat să fie şi-a învățat să bată
Precum Mihai Viteazul venise să-l cunoască,
Să-i dea tot lui Moldova și Țara Românească,

Martirică rostire și bronz umblat cu talpa
Se deslușeşte Țara pe clopotul din Alba,
Întâi Decembrie, ziua mereu cea mai frumoasă,
Reîntregită hartă și patria-mireasă,

Muntenia-temeiul, ca şi Moldova toată,
Doar când s-a-ntors Ardealul vru clopotul să bată,
Divinul nostru clopot îndreptățit să spună:
Că suntem toți acasă la mama, împreună,

Şi Doamne către Putna şi către dreptate:
În Alba e un clopot de lacrimi care bate,
Iluminând utrenii și prelungind vecernii
El cântă primăvara la începutul iernii,

Şi cât de-adânc se află în ochiul care plânge
Prin fiecare dangăt să-l simți în ochi şi-n sânge,
Aşa de-nalt tresare în fiece nădejde
Și la conclavul păcii vorbește româneşte,

Gândeşte ca un geniu, tresare ca o ramă,
Vorbește despre sine din turla suverană,
Ci noi la el să mergem ca să ne dea putere,
Cu el să fim de gardă când patria ne-o cere,

Cum cântă din el însuşi cu cerul și zăpada,
În el se află toate de ieri, de azi, de mâine:
Un cântec fără margini numit Româniada
Şi lupta pentru ţară şi lupta pentru pâine,

Dureri şi biruinţe s-au regăsit într-însul
Şi ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul,
Sunt maicile într-însul și pruncii și martirii,
În clopotul Nădejdii şi al Reîntregirii.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu


Ascultă poezia - voce Adina V.:





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Da, am găsit, era un sunt și un suntem, verificasem doar punctuația, e bine că mi-ai arătat. Nu e nevoie să-mi mulțumești, postez cu placere ce găsesc , îmi place și mie Păunescu. Daca dorești noi scrieri îmi poți spune.
Cu drag.
ALapis
marţi, 01 decembrie 2015


Da, mai sunt doua greseli si anume: "sânt"...oare nu e mai bine sa fie scris ''sunt"?...Eu nu l-am intalnit scris cu â...
Iti multumesc pentru intelegere si pentru aceasta poezie minunata !
Adina Speranta
marţi, 01 decembrie 2015


Adina, scuze pentru că nu am verificat semnele de punctuație, micile erori. Am corectat cum m-am priceput, dacă mai sunt greșeli te rog să-mi arăți.
Mulțumesc!
ALapis
marţi, 01 decembrie 2015


Aurel , mulţumesc pentru această poezie care nu are nevoie de nici un comentariu, ea insăşi spunând totul.
Dar , te rog din suflet, corectează micile greşeli existente , te rog mult.
Adina Speranta
marţi, 01 decembrie 2015