Omar Khayyam mai duce dorul
Femeilor de pe la hanuri
Ce fi-vor în curând ulciorul
Menit a potoli elanuri.
Acolo unde el sfârșește
Povestea lui cu cai și iepe,
Ca-ntr-un coșmar, diavolește,
Povestea mea abia începe.
Tu te vei naște iar din lutul
În care-ai coborât întreagă,
Că te trezește sfânt sărutul
Care din toate te dezleagă.
Și-așa cum tu fuseseși vasul
Din care au băut drumeții,
Ca un bolnav trezit mi-e glasul
Chemând din nou heralzii vieții.
Aceșți drumeți care băură
Din trupul tău, și vin, și sânge,
Și care cu-o duioasă ură
Știau la piepturi a te strânge,
Vor fi și ei curând ulcioare
Din care o să torni cu milă
Un vin în birturi populare
În moi tacâmuri de argilă.
Frumoaso, pune-ți altă haină,
Că vor urma aceleași chinuri,
Dar tu alege-n mare taină
Pe cel mai negru dintre vinuri.
Și, cum suntem cu toți la masă,
Și vii, și morți, tot împreună,
Tu, prin purtarea ta aleasă,
Trecuta moarte ți-o răzbună
Și-n brațele căldurii tale
Să-i porți pe cei ce te cântară,
Poeți ce deveniră oale
Și un Omar Khayyam de ceară.
Că el, care-ți dusese dorul
Și-n lut a zis că-ți vine bine,
Omar să fie el ulciorul,
Din care să te bem pe tine.
1985
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.