Auzi cum plouă, dulcea mea răpită,
Auzi cum plouă, răstignirea mea,
Și nici n-aș vrea ca ploaia să mai stea...
Să plouă mult pe ultima ursită.
Îti amințești potopul cum venea,
Privește plopul, frunza cum și-agită,
Din floarea ploii tu să-mi strângi o chită
Să-mi ușurezi cu ea osânda grea.
Eu aș fugi în jos, în adâncime,
La rădăcina sutelor de ani,
De sila de-a-mi fi milă de dușmani
Ce vor cu noaptea lor să ne suprime.
Dar fiindcă tu exiști aici și-n cântec,
De dorul de-a muri, murind, mă vindec.
(Iubiți-vă pe tunuri, 1981)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.