Și brusc am înteles că fără tine
Nici eu în toate mințile nu sunt,
Să fug și să mă-ntorc aici îmi vine,
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.
Atât de grabnic mi-ai intrat în sânge,
Atât de mult trăiești în sinea mea,
Încât și zgâriindu-mă aș plânge,
Temându-mă câ-n stropi te pierd cumva.
Nu este primavară nicăierea,
Cu muguri morți paltonul ți-l închei.
Cu fierea primăverii caut mierea,
Iar tu exiști, iubito,-n locul ei.
Și brusc am ințeles că fără tine,
Eu însumi mor și nu pot învia,
Desi am fost născut, cum știi prea bine,
Ca să te apăr și-mpotriva ta!
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Trebuie citita si iar citita...
Radu Covac
vineri, 29 iunie 2018