Sunt bolnav și te-aștept
În neant, într-o gară,
Am o floare la piept
Și mi-e gura amară.
Nu mai are vreun rost
Să te mint că mi-e bine,
Eu voi fi cum am fost
Totdeauna cu tine.
Tu mă știi mai adânc
Decât lumea de-afară,
Te aștept și te plâng
În neant, într-o gară.
2 Februarie 1986, București
("Viața mea e un roman", 1987)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu