Mă-nec în somn, te caut lângă mine,
nu te găsesc şi te-aş reinventa.
Unde te afli tu, pierduta mea,
unde te afli şi ce lanţ te ţine?
Am aşteptat să strigi să vin înapoi,
am mers încet să vină nişte şoapte
şi m-am întors, era tăcută noapte,
o noapte se zidise între noi.
Mă-nec în somn, visând în nefiinţă
o luptă către care te-am condus,
mă-nec în somn, parcă icnesc în râs,
mă-nec visându-te în suferinţă.
Dă-i, Doamne, de pământ şi Zeu de sus,
moartea – motiv, şi viaţa – consecinţă.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.