Ascultă-mă: sunt ploile de toamnă!
Iubește-mă: s-a strepezit și ora!
Păzește-mă: sunt ținta tuturora!
Fii veghea mea, copilăroasă doamnă!
Nimeni nu știe ce-i cu noi pe lume,
Nici eu nu știu de unde-mi vii în cale
De-atâta timp, de-atâtea ploi și jale;
Dacă la ploaie strig, te strig pe nume.
Pe degete noi nu avem inele,
Tu ești atât de singură și tristă,
Tot ce mi-ai spus în tâmpla mea există,
Tu, toată, ești lumina stelei mele.
Aud, în viitor, un cer cum plouă
La fel peste mormintele-amândouă.
(Repetabila povară, 1974)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.