Luați cu treburi mari, de bună seamă,
cu treburile grave dinspre moarte,
părinții ne-au murit, plecând departe,
uitînd atât: să spună cum ne cheamă.
Nu putem zice vorbe împotrivă,
nu pângărim cu buzele morminte,
dar frigul disperării ne cuprinde
purtând porecla lor conspirativă.
Și-au mai uitat ceva, murind, bătrânii,
să ne dea limba lor, ori rea, ori bună,
și-au mai uitat, în grabă, să ne spună
unde suntem, pe ce pământ al lumii.
Și-au mai uitat, în graba lor firească,
părinții nostri, Doamne, să ne nască.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.