De-atîta ploaie, parcă milenară,
Se umflă uşa brusc, peste ţîţînă,
E un potop mărunt, care îngînă
Potopul întîmplat întîia oară.
Într-un local luxos, cu trei orchestre,
Au putrezit viorile, de aburi,
Iar rochii de mirese în dulapuri,
Ţepene stau ca nişte moi căpestre.
Dar, eu, acum, nu-i spun urechii tale,
Cuvinte despre apă, aburi, ceaţă,
Eu plîng bolnav, de-atîta rău de viaţă,
Deci scrie ploaie, dar citeşte jale.
Năravul tare al puterii slabe
E că scînceşte demn, în patru labe.
Adrian Păunescu
("Manifest pentru mileniul trei", 1984)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.