Sud și Nord - Adrian Păunescu
Adăugat de: viorel tgv.

Ca o nalucă vin din Sudul ultim
să te sărut, prințesă de la Nord,
și luna între noi se prăbușește
ca un neiertător atac de cord.

Vin să-ți aduc ofranda tutelară
a veacului, industrial desfrîu,
vin să-ți aduc sărutul meu eretic,
pe un afet de spice mari de grîu.

Răsare luna brusc pe noi, fii gata
și strînge-ți bluza limpede de in
pe sînul tău de fată ne-ncepută,
răsare luna mare, te previn.

Ce-ai să te faci, iubita mea, de mîine?
Eu trebuie să plec din viața ta
și, orișicum, în zi predestinată,
spre alte lumi, nainte-ți, voi pleca.

Acum e repetiția cea mare,
al lacrimilor, cardinal înec
îți spun din fugă vorbe ne-nțelese
și tu-nțelegi că trebuie să plec.

Din Sudul fără urme de regine
prințesa mea, eu totuși îți aduc
coroana mea de spice și sărutul
și nostalgia cuibului de cuc.

Abia apuc să-ți simt îmbrățișarea,
abia vei ști c-am fost bărbatul tău
și voi pleca în nu știu care noapte
din secolul părerilor de rău.

Rochița strînge-ți-o pe trup, frumoaso,
se-aude-n clăi un mecanism stingher,
se pregătește răsăritul lunii
și o fereastră pîlpîie în cer.

De dragul tău eu m-am oprit din fugă,
de dragul tău va trebui să fug;
măcar să-ți dau adresa mea din moarte
și poate chiar și numărul de rug.

Am treburi importante, ne-ntinato,
nu pot întregul bîlci monden să-l stric,
adio, deci, te-mbrățișez în grabă,
sunt condamnat la moarte prin nimic.

1983

(Locuri comune, 1986)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.