De câte ori ridic cuvântul să spun
cu
bucurie : da !
Ce e cu mine, ce se-ntâmplă ?
mă urmăreşte
cineva.
De câte ori ridic cuvântul să spun
cu întristare :
nu ! O umbră de cadrist energic
mă-ntreabă brusc : cine
eşti tu ?
N-am dreptul să respir mai tare
că supăr umbra din
perdea,
N-am dreptul să-mi răsară-n gură
conspirativa vorbă : da !
N-am dreptul nici să tac în mine,
cum străbunicul meu
tăcu.
Tăcerea mea e subversivă,
tăcerea mea
înseamnă : nu !
N-am nici o şansă, n-am niciuna,
să mă retrag din ring nu
pot.
Mai bine da şi nu m-ar face
un surdomut şi-atâta tot.
Poezii cenzurate
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.