Lumina acestei înfrângeri
îi cheama pe-nvinși să mai vadă
c-aici au fost cai pentru îngeri
și urmele lor pe zăpadă.
Se-amestecă stele și chiciuri
în fiece pâlc de pădure
și coarne de cerb în prichiciuri
și-ncep vânătorii să-njure.
Bătrânii, cu gesturi încete,
reintră-n legendele iernii
și ninge din alte planete
și toaca anunță vecernii.
În halucinante răsfrângeri,
de lacrimi și lacuri de gheață,
din luptele albe de îngeri,
zăpada să ningă învață.
Pe pârtie-n lume vin sănii
ce cad în prăpăstii pe-alocuri
și, înfricoșați de dihănii,
sunt inși în parcări lângă focuri.
Cu cartea uitată pe masă
și-o boală de veac în meninge,
la noapte fugim de acasă,
urlând ca și lupii când ninge.
O vamă de gheață desparte
și-adună altoiuri și frângeri,
se-ntâmplă, pe viață și moarte,
războaie de fulgi și de îngeri.
De-o iarnă totală ni-i sete,
sfidare a iernii umile,
și ninge din șapte planete
morțiu, șapte nopti, șapte zile.
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.