Vulnerabil loc comun - Adrian Păunescu
Adăugat de: leonard

Eu, dintre toate locurile voastre comune,
sunt cel mai vulnerabil.
Loc comun este pentru voi și primarul oraşulul,
dar de el vă e teamă.
Pe el nu-l jigniti în față,
la el mergeți în audiență.
Loc comun este pentru voi și actorul,
dar el n-are viață, el are roluri.
Loc comun este pentru voi plutonierul major,
polițistul din colț,
dar în fața lui voi sunteți întotdeauna culpabili
pentru că trebuie să fi trecut, măcar o dată,
fiecare dintre voi,
viața pe sens interzis.
Tot ceea ce nu puteți spune
despre primar, actor, plutonier
ziceți despre poet.
Pe mine, dacă vă supărați,
mă aveți oricand la dispoziție,
mã puteți oricând citi.
Eu sunt cea mai ieftină cultură generală
a unei generații care dă oricât pe țigări
și foarte puțin pe o carte,
dar ascultați-mă atenți:
Frații mei prea grăbiți,
eu, care nu sunt actor,
nici primar, nici plutonier,
eu, care nu mi-am făcut
nici vase, nici injecții și nici vieți impozabile,
eu, cel mal vulnerabil loc comun,
despre care voi credeți
că vă e oricând la îndemână,
eu vă atrag atenția
că voi citiți, dacă voiți să mă citiți,
numai partea deocamdată publicată a scrierilor mele.
N-aveți voi atâtea instituții ale libertății
și atâtea tipografii ale trecerii noastre
spre locul comun
care să mă uzeze și să mă demonetizeze
până într-acolo încât să nu-mi rămână
destul mister ca să mă rup de voi,
destule intrebări ca să mai pot rămâne nume propriu.

Eu, cel mai vulnerabil loc comun!



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.