Înveliș de suflet, carcasă fragilă,
Oferită cadou de când ochi am făcut,
Ne face văzută prezența în lume
Cu ambalajul intact și nedesfăcut.
Lăsați-mă să dorm vreo zece ani și nouă zile
Și calendare să nu mai văd deloc în somn.
Să amorțesc în coma de abis, iar timpul
Să se topească într-un moment pierdut în gol.
Oglindă aburindă în seară târzie,
o rază de lună ce prin geam răzbate,
dans de vapori în ceața lăptoasă
și-o siluetă fără contur cerșind claritate...