(Traducere de Csata Ernő)
În zori voi fi departe,
Plângând cu inima frântă:
Acum să gem, să plâng, n-am curaj,
Paris cântă, cântă.
Plec acuma, mă duc acasă,
Deja fluieră trenul,
Parisul am încă pe suflet,
M-atrage amurgul.
Acum îmi aprinde dorul,
Acest balaur aparte.
Mâine mai alb voi fi?
Alpii, poate?
Mâine, voi fi alb eu,
Vântul mormintelor bate,
Mi-a venit, deja, sărutul
Criptei ungare.
Viața nu e veselie
În lume. E să te mire.
Orașul sfânt al minunilor,
Oh, Paris, cu bine.
Domnul meu infidel, bolnav,
Crudă pomană s-aibă:
Bucuria falnică, cu foc,
Cântă, cântă, încă.
Prin tine s-audă psalmuri
Lumea în sărăcie
Și-n viață ne mințim un pic
Cu o armonie.
Cântă, cântă. Străinul fiu
Se duce-n zone fără cânt:
Zarva crudă din Cerul ungar,
Pe mine s-a răsfrânt.
E suflu geros, miros de stârv
Peste orice floare.
Loc blestemat. Mie: patria.
Estul fără raze.
Însă mă duc. Mă revendică
Soarta. După care mor,
Mă ucid cei ce n-au cânt
Și mirosul de mosc.
Mă ucid, nu să am glorie,
Murind stupid în răcire,
Paris, tu Cântător uriaș,
Cântă-mi glorie.
Dantelată, caldă, cu parfum,
Ar veni încă o dată
Și mi-ar săruta ochii
O pariziancă.
În amurg ar suna aici,
Mai departe, cânt celest.
Ar galopa monstrul de fier
Și cu un mort pe el.
vezi mai multe poezii de: Ady Endre
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.