(Traducere de Csata Ernő)
Visez femeia, tainică, încă,
Caldă, fină, Nălucă mare, slăvită,
Nicicând altă și nicicând unică,
Care mă-nțelege, care să mă placă.
Ea mă-nțelege. Ei, doar ei,
Sufletul trist, opac, deja, nu e mister,
Prin cutele frunții mele palide
Curg șiroaie, lacrimile ei.
Brunetă, blondă, roșcată? Cine știe.
Numele? Îmi amintesc: adânc sună,
Ca, celor dragi, acolo jos, în cripte.
Privirea, ca la statuile mute,
Glasul venit de departe, sobru, trist, mat:
Ca susurul cuvintelor pierdute.
vezi mai multe poezii de: Ady Endre
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.