Când, rob tăcerilor, precum și reverie - Afanasii Fet
Adăugat de: Gerra Orivera

Când, rob tăcerilor, precum și reveriei,
Privesc în sus, la-mpărăteasa nopții blândă,
Când constelații ard în steeple tăriei
Și greu se luptă Argus între somn și pândă,

Când mult aproape simt făgăduita oră
Și când, pe rând, în suflet gheață am și jar,
Când așteptarea mi-i cu nebunia soră,
Că și la foșnete părelnice tresar,

Când nerăbdare și-ndoieli mă copleșesc,
Și tu sosești cu fața-n voal și pași ușori,
Și mă grăbesc în ochii tăi frumoși să m-adâncesc.
Și-i aflu făr' de umbre, limpezi, lucitori,

Iubirii mele-ntregi tu îi răspunzi „iubesc!
Iar eu trudesc să leg de nelegat cuvinte,
Și, neputând, pe dulcea gură le strivesc
Și-n lacomul sărut pe umărul fierbinte.

Ascult, eu îndelung tăcerea ta, și toată,
Năpraznicului dor te lași în părăsire…
Tu, bucuria mea deplin adevărată,
Trăi-voi pân' la viitoarea întâlnire?

1847




Traducere Emil Burlacu



vezi mai multe poezii de: Afanasii Fet




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.