Oare auzi în tărie-al cocorilor țipăt - Afanasii Fet
Adăugat de: Gerra Orivera

Oare auzi în tărie-al cocorilor țipăt
Cârd, când vâslesc ei în unghi peste casă?
Păsări prin crengi de mesteceni se joacă,
Tu îmi șoptești ca va fi primavera din nou.
Pot preaiubit-o, s-aștept bucurii? Vor veni?
Iarna-n obraz oare ești mai săracă de floare?
Zâmbet același ți-arată oglinda mereu,
Zâmbet gingaș, de copil, și-ntrebare-aș:
Ochii tăi dragi când mai plini-s de dor?
Zori când privești din grădina-nflorită
Ori când, alături, în fața căminului stand,
Team ă îmi e că scântei ți-or sari pe picior?

1842

Traducere Emil Burlacu



traducere de: Emil Burlacu


vezi mai multe poezii de: Afanasii Fet




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Nu știu dacă procedez corect, dar o fac pentru D-voastră, multstimată Gerra. Îmi pare că domnul traducător, n-a înțeles ori limba rusă,ori limba lui Fet. Metrul m-am stăruit să-l păstrez ca al originalului.
***

Auzi cum se trec numai țipăt cu unghiuri greoaie, în cârduri
Zburând zgomotos peste casă spre caldele câmpuri, cocorii?
Freamătă frunzele pale, foiesc pițigoi prin mesteceni.
Tu-mi spui primăvara cea caldă vom întâlni-o noi iarăși...
Iubită-aș putea lângă tine s-aștept fericirea ce vine?
Oare în iarna cea rece mai slab înfloriți ți-s obrajii?..
Deseori prinzi din oglindă zâmbete copilăroase
Iar îndreptând coronița. Descoperă-mi singură dară
Mai viu unde arde pe fața-ți viața și pasiunea:
În dimineața livezii plină-n aprinderea zării
Ori lângă focul meu când eu tot mă tem, ca scânteia,
Cu pocnet sărind, să nu frigă mici piciorușele tale?
1842
Traducere V. Bragagiu
bragagiu
joi, 28 ianuarie 2016