Trecutului - Agatha Bacovia
Adăugat de: Adina Speranta

Când gemi ușor în serile târzii,
Prin suflete
Trezind nefericirea,
Trecutule, te simt
Cum reînvii,
Nepăsător și crud
Ca nemurirea.
Când te filtrezi
Prin florile ce cresc
În primăvara nouă
Și curată,
Când te presimt în ceasuri ce pândesc
O auroră blândă,
Parfumată,
Încep să plâng,
Aș vrea să te zdrobesc,
Prea mult te simt
Apăsător și rece.
Prin tine văd
Cum toate-mbătrânesc
Și tânăr e
Doar ceasul care trece.



vezi mai multe poezii de: Agatha Bacovia




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.