Pe visurile-mi - roşii trandafiri -
Albastru flutur te-ai lăsat alene,
Ţi-ai lipit aripile subţiri
Şi, cu polenu-n finele antene,
Te-ai dus să cauţi poate-o floare nouă,
Zburând, albastru, în albastrul firii...
Te uiţi la trandafirii plini de rouă
Şi nici nu ştii că plâng şi trandafirii.
vezi mai multe poezii de: Al. O. Teodoreanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dana > cu exceptia cazului in care "Fiecare glascior de pasaruica, slaveste pe Dumnezeu, cu trilu-i!" [adeca, mai exact, atunci cand omul este smerit si nu trufas] (fiindca nu scrierea cuiva, este de vina * spre exemplu, sunt scrieri populare care nu se sinchiseau de masura, de rima perfecta, de ritmuri fel de fel, cum s-or facut-a ceia cu prozodia lor (ca-i a lor, nu a tuturor)
O vraghiuta mititica, sa piteste colo intr-un pom'sor, ori in dosu' vreunei floricele! Si canta pre limba-i, asa cum stie. N-are nevoie de tot felul de stavile 'naintea-i, intr-a canta. Iata, naturaletea!..
In rest, cand trufia, este intre initiati si artisti, in ciuda "perfectiunii numai de ei inchipuita", versu' le suna ca o Cobza stricata, ori una care nu-i facuta din materialul care trebuie, ca sa rezoneze.
De aia si Eminescu, i-a numit pe critici, incapabili.. Ca "flori desarte" si care "n-adus-au roade" > critica incununeaza pre artist. artistul incununeaza criticul. Insa, cand is pline inimile lor de zavistie, ori alte rautati > rivalitatea si dezbinarea.
Asa ca este bine, sa ne citim clasicii. Dar sa mai si intalegem, cate ceva. Fiindca pe masura ce vom citi si intelege, ajungem sa ascultam, sa vedem, sa simtim. Iar manifestarile, din urma acestor procese, vor fi curate, impaciutoare, si smerite(fara a mai adauga.. usoare "provocari" - ca si alea, au rostul lor).
Si din ceea ce intalege-vom, canta-vom, tuchilati colo sub umbra unei floricele.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 29 mai 2017
ce frumos.....
Mirror..imi place comentariul tau !
"Epigramistii ceia, nici macar a te ceti, n-or fi fost in stare - daramite, sa mai simta satira, sa transmita umorul"..din pacate asa este si in zilele noastre! nu ne mai ocupam cu cititul..doar cu scrisul..si vorba Domnului Eminescu:
"e usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune.."
danab
luni, 29 mai 2017
Imi amintesti de "Cantecul Trandafirului" din colectia "O mie si una de nopti", domnule Teodoreanu.
"Orisiunde, tanar inca / Dau un mugur, ma-mpresoara / Spinii stransi in juru-mi, roata, / Si-n launtru, si-n afara"...
[ ... ]
Stii ce?! As fi vrut sa fi trait in timpurile cand erai printre noi. Sa pastorim impreunaaaaa.. toata ziulica! Ar fi fost o onoare, sa stam apoi la un Ottonel - si sa depanam amintiri, iar cand nu ne-ar fi iesit la socoteala ceva, sa ne amagim cu vreo ambrozie satirica.
Eram acum cativa ani, activ pe un alt site (nu-l stii - si nici nu te-ar interesa) - iar acolo, vorbind despre satira, care mai de care, se sfadea, ba unu cu rima, ba altu cu masura - na, precum colo-n targ, cand se vand trandafirii. Da' ce pacat, ar fi trebuit sa te fi cunoscut, pe tine, Maestre! Da' culmea! Epigramistii ceia, nici macar a te ceti, n-or fi fost in stare - daramite, sa mai simta satira, sa transmita umorul. Ma intreb si eu, asa.. cum poti scrie despre ceea ce nu simti, nu cunosti. De! D-aia inventata-s-a cobza! si paharu cu Ottonel. Marfa romaneasca!.. (da buna!) Poate ca asa.. le-ai mai fi inspirat ceva, asupra.. trandafirilor. Si i-ai fi pastorit tu cum se cuvine, sa devina verzi si sa le mai dea si frunzele!..
Gata! Nu te mai bazai! Ajunge.. bazait pe langa trandafiri..
Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 29 mai 2017