Despre sculptură - Alain Bosquet
Adăugat de: Gerra Orivera

C-un bobârnac măsori un sân,
cu-o lovitură de berbece, brațul
ce-nșfacă zorile. Luxuria
îți dă un pântec, trup ingrat,
obișnuiește-te cu anarhia.
Se-așază râsul bufniței
pe silexul lipsit de cuget,
din care-ți izvorăște gâtul.
Parfumul, chiar, de caprifoliu
îți dăruie o umbră; mânzul
îți mușcă mâna, să-i culegi
nările lui. Dar tu te plângi:
„De ce să-mi dea mâini proprii, și
ochi sfărâmând în ei privirea?
Neterminată-s mai frumoasă,
așa-ntrec opera de artă.”


Traducere Veronica Porumbacu



vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.