O pară, cred,
ce putrezește văzând cu ochii.
O oglindă care se sparge,
parcă în scârbă.
Un plafon ce se surpă
ca să nu îmi mai aparțină.
O străduță
ce-și schimbă satul:
ca să mă ocolească?
Un trup care zice:
„Mi-ar trebui un alt stăpân”.
Un suflet propunând:
„Să rămânem amici, dar să divorțăm”.
O carte care se rupe de paginile ei,
cu toate că am rescris-o de zeci de ori.
O, fragila mea veșnicie!
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet