În fiecare luni mă revolt:
cum poți să fii doar un om
sub comete?
În fiecare marți mă întreb:
ce pot să fac
pentru a înțelege fluviul,
pentru a educa arborele catalpa?
Miercurea visez la echilibrul
între îndoială și rațiune,
frică și seninătate.
În fiecare joi îmi acuz semenii:
„Nu sunteți nimic, nici măcar o buruiană,
nici măcar un păianjen.”
Vinerile sunt zile de tristețe:
de ce să duc acest trup,
să curăț acest suflet?
Sâmbetele sunt zile de absență:
nu m-am născut niciodată,
nu mai sunt nimeni;
neantul îmi convine, nici cald, nici rece.
Și duminicile,
sus, în pod, unde cărțile putrezesc,
onest și pur, am să mă spânzur.
N-o considerați o tragedie:
a opta zi e cea care contează,
în săptămâna mea,
ziua poveștilor,
ziua poemelor.
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.