Iată, a venit vremea operațiilor.
Între veziculă și plămânii mei,
s-a găsit o excrescență:
după un somn îndelungat,
știu, e sufletul meu care-a-nceput să se mărească.
V-aș fi recunoscător
să nu-l amputați.
Îmi mai spuneți: „Inima dumitale e prea mare;
în orice clipă poate să explodeze.
O să-i reducem volumul.”
Cu toate că sunt profan,
am părerea mea:
poemul meu cel mai bun o umflă așa,
el, șovăielnicul, suferindul, crudul.
Fiți drăguți, nu-l atingeți.
Iată, a venit vremea autopsiilor.
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.