Ochiul meu – bisturiu,
fruntea brăzdată – gară de triaj,
umărul meu unde se-abat uraganele,
buzele mele pentru sâni grei și talii subțiri,
bătrânul meu glas care se sparge și se mistuie,
bărbia modelată de dispreț
mâinile mele care planează
– păsări ale paradisului, simple orătănii?
trupul meu care ar vrea să fie spirit pur,
spiritul prea dezamăgit ca să-și afle un trup,
genunchiul meu care se poticnește
fiindcă-și pierde cumpătul supunând o lume,
râsul meu care vestește scheletul,
inima ce se uzează refuzând iubirea:
– ce străin, ce necunoscut
se iscă din toate,
la jumătate de drum între ființă și neființă?
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.