După ce-am învățat amorul
odată cu greaca și cu latina,
la optsprezece ani mi-am zis:
„Ca să devii adult,
acceptă ideea morții”.
Mi-am organizat așadar funeraliile
cu mult antren.
Tata m-a înțeles.
Cât despre mama,
a vărsat un potop de lacrimi.
Drăguțele mi-au adus flori:
una era tristă;
alta se gândea: „Bine c-am scăpat de el”.
Profesorii au dat vina
pe spiritul meu bizar.
Camarazii au aplaudat:
așa le trebuie burghezilor,
farsa asta lugubră.
Grație ei, cred, am trăit mai lucid,
o jumătate de secol.
Dar azi,
uneori, spectacolul acesta mă înspăimântă.
Traducere Maria Banuș
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.