La graniţa dintre cuvânt şi tăcere
Veghează neliniştea în iadul trezit,
Pământul frământă în palme durere
Pădurile verbelor s-au desfrunzit.
Se stinge in sânge încet cutezanţa,
Cerul rănit se ascunde-n pasteluri,
Stingheră, în noapte se-aprinde speranţa
Dar moare şi ea ucisă de ţeluri.
Iar albul păteză cu freamăt nesomnul,
În grote din gând iernează neantul,
Demoni se agită şi-ncalcă consemnul
Tridentele lor sfidează contractul.
Pândeşte din umbre târziul de seară
Strigoi răsculaţi se bat prin castele,
De frica din cuget, abisul coboară
În hăul uitării din mările mele.
Trecutul de mâine se plimbă prin ieri
Departe de vis prin crengi răvăşite,
Pe tâmple, mi se-aună cărunţii năieri
Vâslind prin oceane de nopţi nedormite.
Şi timpul se scaldă-n licori otrăvite
Şi nopţile-n noapte sunt albe şi lungi
Şi nu mai am tihnă, în zori gârbovite
Când ochii-mi de ziuă au stihuri în pungi.
08.02.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.