1
se scurge rau-n matca lui domoala
bolborosind posac
e fanu-n claie strans.e stepa goala
si malul e sarac
Rusia-mea, sotia mea, ne arde
un drum si lung si drept.
el ca sageata tatarestii hoarde
patrunde-n piept
si drumul tau de jale-l vom strabate-
eu nu ma tem
de noptile in bezna cufundate
ca-ntr-un blestem.
e frig? e bezna? flacara fierbinte
ne va-ncalzi de-alean,
straluminand si steagurile sfinte,
si palosul de han.
se trece viata-n cerbicii grozava
maceluri, batalii...
si iapa stepei culca sub potcoava
tristeti si colilii.
si nu-i sfarsit. raman in urma verste...
si timpi indepartati,
insangerat e-amurgul fara veste,
si-s norii-nspaimantati.
caci sangele din inima izvoara
curgand potop!
nu-i liniste. si iapa stepei zboara
in crunt galop.
7 iunie 1908
2
ne-am oprit in stepa-ntunecata.
nu ne-ntoarcem. nu privim-napoi.
pe Nepreadva ca si altadata
lebedele striga dupa noi.
drumul e de piatra si-i fierbinte.
peste rau-vrajmasul. bezna-i grea.
steagul luminos de-aici nainte
oastea noastra nu-l va flutura.
tu-mi soptesti: o spada prinde-n mana
si ascute-o bine pana-n zori,
ca sa culci paganii in tarana,
daca-n lupta sfanta vrei sa mori.
nu-s codas si nu-s nici cel din frunte.
tara inca mult va indura.
scumpa mea sotie un graunte
de credinta tot imi va pastra.
8 iunie 1908
3
cand Mamai pe herghelii sirepe
goana si-a-nceput,
numai noi, ca rataceam prin stepe,
oare ai stiu?
dinspre Donul undelor amare
gandul auzea
lebede, si in a lor strigare
glasul tau era!
pe la miezul noptii, precum norii,
cneazul osti a strans.
petrecandu-si mumele feciorii
au orbit de plans.
sus, in cer, suiau in rotocoale
soimii-n zbor viteaz
si rotind prin fulgerari domoale
strajuiau pe cneaz.
peste hoarda, pasarea cernita
prevestea macel.
sta Nepreadva-n neguri podobita
ca mireasa-n val.
si atunci in straie lucitoare
mi te-ai aratat.
calul meu de raza-ti orbitoare
nu s-a speriat.
si-ai facut sa scapere-n lumina
spada mea cea grea.
platosa-mi, stergand-o de rugina
te-oglindeai in ea.
iar in zori, cand hoarda cea pagana
pulberi s-a facut,
chipul tau nedaltuit de-o mana,
lumina pe scut.
14 iunie 1908
4
din nou colilia se-apleaca
spre corbul stravechilor vremi,
pe apa ce-n neguri se-neaca
departe, tu iar ma chemi.
s-a dus herghelia furtunii,
pieri fara urma si glas,
sub ciobul de aur al lunii,
doar colbul si vantu-au ramas.
manat de o jale strabuna
ca lupul in viscol nauc,
eu nu stiu sub ciobul de luna
spre tine ce drum sa apuc?
aud ca macelul incepe,
strigand pe tatari ii aud.
vad satele arse in stepe
si campul de sange ca-i ud.
cuprins de-un alean fara moarte
pe calu-mi ca spuma gonesc
si nourii iarasi, departe,
tariile noptii-mpanzesc.
in inima mea sfasiata
un gand luminos s-a-naltat,
dar gandul se mistuie-ndata
si-i ars de un foc-negurat.
"minunte la tine ma cheama!
arata-te iar pe pamant!"
se-nvolbur-a calului coama
si palosul urla in vant.
31 iulie 1908
5
pe Kulikovo, in campie,
o pacla grea din nou coboara
si zorii zilei ce-or sa vie
invaluiti in nor sunt iara.
dar peste pacla revarsata
si peste linistea deplina
nu tuna lupta-ncrancenata
si-un fulger nouri nu dezbina.
dar eu te recunosc, furtuna,
cu razvratiri si uragane.
un glas de lebada mai suna
deasupra taberei dusmane.
e tihna inimii-ntrerupta
zadarnic norii nu se-ncheaga.
si-asa ca in ajun de lupta,
armura este grea. te roaga!
23 decembrie 1908
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Blok