Pluteai între neguri, departe
Și glasul părea vlăguit.
Miraje-acestea ciudate
De-atuncea pe veci m-au robit.
Capricii pe fruntea ta zorii,
Precum o coroană ți-au pus.
Țin minte sentința severă
Și tronul tău falnic nespus.
Ce-adâncă-i tăcerea de gheață!
Ce straniu și palid veșmânt!
Și nuferii gingași din brațe,
Și ochii tăi fară vreun gând...
Și unde ai fost - cine știe?
Și unde-a căzut acea Stea?
Ce vorbe-mi șopteai numai mie?
Sau poate că mi se părea?
Dar pot să nu văd iar pe apă
La vale un nufăr curgând,
Ciudata aluzie albă
Și straniul, palid veșmânt?
mai 1902
Traducerea Emil Iordache.
Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă''
vezi mai multe poezii de: Aleksandr Blok
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.