Cerul își bea argintul
Iar eu cupa suferinței
Nu pot străpunge infinitul
Pentru a ajunge stăruinței
Nu-ţi dau nimic, nu vrei nimic
un zâmbet vreau să-l ai pentru mine
şi să mi-l dăruieşti tu, crăiasă modernă
tu vis de pasiune al nopţilor mele singure
Am ochii obosiţi
ascult pacea nopţii.
Scriu versuri goale,
fără sevă , fără viaţă.
Sufletul meu iar a rodit
cred că iarăşi m-am îndrăgostit.
inima mea uşor tresare
când apare ea în zare.
Sărută-mă încet, nu te grăbi,
ca şi cum am sta o eternitate.
Sărută-mă ca moartea să nu mă poate răpi,
te sărut şi eu uşor, cu dragoste.
Într-o seară lină de vară mi-ai spus
o vorbă aruncată cu multă supărare.
Eu nu am înţeles sau nu am vrut
dar nu te uit , te chem. din nou
În lume o frunză cade
un pom supirt de vânt se rupe
un slujitor drept,cade
o inimă bună se rupe.
Merge plin de regret în lume
flori şi frunze îl rănesc.
El un singur crez are: iubesc
oameni, munţi, ţări, ape.
Trăiesc într-o lume deschisă
văd lucrurile limpede, totul e o imagine
clară,aşa este?sau e doar o iluzie, închisă
în minte îmi stă o idee, cine ţine
Doamne sfânt, lumină a mea
ascultă-mi ruga fierbinte, mângâie-mă.
Dă-mi leacul uitării veşnice,
durerea vreau să o sparg în mine,